Astăzi am să spun o poveste care s-a născut în urma unui desen de copil. Am un coautor: cel care a desenat şi care mi-a furnizat detaliile despre reprezentarea sa. Cred că înţelegi! Povestea începe ca toate poveştile:
A fost odată un brăduţ care crescuse într-o curte, în faţa unei căsuţe albastre în care locuia o famile care avea trei copii, doi băieţi şi o fată.
Este foarte important să amintesc faptul că acest brăduţ era fermect şi putea să vadă şi să audă ceea ce se întâmplă în jurul său, să simtă şi să gândească la cele pe care le trăia. El poate fi întâlnit numai în lumea magică a copilăriei sau cea a poveştilor.
Dacă tu găseşti copilul din tine vei putea înţelege foarte bine această poveste care vine din lumea unui copil. Dacă nu îl găseşti pe acel copil interior, poate această poveste te va ajuta să găseşti ceea ce ai pierdut fără să îţi dai seama, pentru că tu ai crescut şi ai devenit adult.
Dar să nu ne abatem prea mult de la povestea brăduţului fermecat. Am să îţi spun că într-o seară de iarnă, când afară ningea şi era frig, brăduţul nostru privea de afară pe fereastra căsuţei albastre. Acolo vedea multă lumină şi căldură, şi o atmosferă cum numai Sărbătorile de iarnă ar fi putut să o aducă. Era ceva deosebit, ceva ce ar fi vrut şi el să trăiască, dar nu putea, pentru că el era brăduţul din faţa casei, ci nu cel care fusese cumpărat şi împodobit cu grijă de familia care locuia în căsuţă.
Privea pe fereastră şi vedea în casă acel brăduţ împodobit, la poalele căruia în acestă seară cineva pusese multe daruri pentru prichindeii care locuiau în acea casă, dar şi pentru părinţii acestora.
Ce mult şi-ar fi dorit să fie el braduţul împodobit care avea cadouri pentru cei ai casei. Dar acest lucru nu se putea întâmpla pentru că nu fusese el ales să intre în casă, ci un alt brăduţ, unul oarecare ce nu ştia absolut nimic despre dorinţele copiilor care dormeau liniştiţi fiecare în pătuţul lui.
Brăduţul fermecat ştia că băiatul cel mare îşi dorea mult de tot un ursuleţ de pluş care să îi fie prieten şi care să doarmă cu el atunci când se simţea singur şi înfricoşat în întunericul nopţii. Acum el era un băiat destul de mare şi nu se mai cădea să o cheme pe mama atunci când era speriat sau când nu putea să adoarmă, şi de aceea ar fi fost încântat de prezenţa unui ursuleţ.
Băieţelul cel mic, care era mai năzdrăvan şi mai plin de energie, şi-ar fi dorit să primească un trenuleţ cu care să se joace şi care să îl ducă în lumea poveştilor ori de câte ori ar fi vrut, pentru că el iubea mult poveştile în special acelea spuse de mama înainte de culcare.
Fetiţa, cel mai mic copil al familiei, îşi dorea o păpuşă cu care să se joace toată ziua, aşa cum se jucau cei doi fraţi mai mari ai ei, unul cu celalalt. Ei se jucau numai jocuri de băieţi şi nu prea vroiau să joace jocuri de fetiţe cu ea. Jocurile de fete se întâmplau uneori cu mama, dar ea avea prea puţin timp ca să se joace.
Despre cei doi adulţi care locuiau în căsuţa albastră, brăduţul ştia că sunt oameni buni, dar foarte ocupaţi, şi de multe ori, din cauză că erau prinşi cu alte treburi uitau să se joace cu cei trei copii ai lor.
Brăduţul ar fi vrut să poată avea puterea şi abilitatea de a le spune celor doi adulţi aceste lucruri pe care el le văzuse adesea, şi să le poată dărui mai mult timp pentru ei şi pentru copiii lor. Dar acest lucru nu îl putea face, el trebuia să fie descoperit de părinţi.
Cam asta este povestea brăduţului fermecat. Şi înainte de a încheia mulţumesc copilului care mi-a istorisit-o pentru ca eu să o pot spune mai departe.
Dacă şi tu ai o poveste sau vrei să spui ceva despre o întâmplare asemănătoare trăită sau auzită de tine poţi să o adaugi în rubrica de comentarii. Aştept cu drag şi Sărbători fericite în continuare! (psiholog Anca-Elena Vintzeanu)
Date de contact
Adresă cabinet: str. Banu Manta nr. 16, sector 1, Bucureşti
Telefon: 0730.660.505
psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu
vintzeanu@yahoo.com
Cabinet de Psihologie Anca-Elena Vințeanu 