Am întâlnit părinți marcați de evenimentele, relațiile, comportamentele și experiențele trăite în propria copilărie. Deși spuneau cu convingere că nu vor repeta ceea ce li s-a întâmplat lor, ajungeau, fără să-și dea seama, să aducă în relația cu propriii copii exact acele tipare pe care își doreau să le evite. Repetau, aproape la indigo, comportamente care răneau și care afectau relația cu copiii lor.
Poate că multe dintre aceste situații ar fi avut un alt deznodământ dacă și-ar fi găsit curajul să privească în interiorul lor, să-și înțeleagă propria copilărie și relațiile care i-au format, să descopere mecanismele interioare care stau la baza schimbării.
În momentul în care devenim părinți și ne asumăm responsabilitatea de a ne crește și educa copiii, este important să luăm în considerare urmele pe care propria copilărie le-a lăsat în noi. Fără să ne dorim și, de cele mai multe ori, fără să fim conștienți, ne vom întoarce inevitabil la experiențele copilăriei noastre. Sentimente vechi, uneori uitate în colțurile lumii noastre interioare, revin pe neașteptate și trezesc emoții pe care le credeam demult stinse.
Adesea, aceste emoții par să apară din senin și pot depăși capacitatea părintelui de a le înțelege sau de a le gestiona. În realitate, ele își au originea în experiențele trăite cândva alături de propriii părinți, în relațiile și situațiile care au modelat copilăria noastră.
Pentru a deveni conștienți de aceste influențe și pentru a nu încărca relația cu propriul copil cu emoții care nu îi aparțin, avem nevoie de momente de introspecție. În aceste clipe de explorare sinceră a propriei istorii putem descoperi originea emoțiilor noastre, putem înțelege de ce și cum experiențele din trecut continuă să se exprime prin comportamentele noastre și de ce, uneori, ajungem să facem exact ceea ce ne-am promis că nu vom face niciodată cu propriii copii.
Este sănătos și necesar pentru relația pe care o construim cu copilul nostru să înțelegem în ce fel trecutul continuă să ne influențeze prezentul. Fiecare părinte poartă în sine amintirile timpurii ale propriei copilării: senzații corporale, percepții despre sine și despre ceilalți, reprezentări ale relațiilor primare și moduri de a reacționa în fața diferitelor situații de viață. Toate acestea continuă să existe în noi și pot influența felul în care ne raportăm la copiii noștri.
Reflectarea asupra acestor aspecte, aducerea lor în plan conștient și înțelegerea lor ne oferă șansa de a construi modalități noi, mai sănătoase și mai adaptate de a relaționa cu copilul nostru. Astfel, putem crea o fundație solidă pentru dezvoltarea lui emoțională, bazată pe siguranță, echilibru și încredere.
Atunci când simți că lucrurile îți scapă de sub control sau că reacțiile tale sunt mai intense decât situația o cere, consilierea parentală sau psihoterapia individuală pot reprezenta un sprijin valoros. Acestea te pot ajuta să înțelegi mai bine propriile mecanisme emoționale, să vindeci răni vechi și să-ți dezvolți resursele necesare pentru a deveni părintele pe care îți dorești să fii.
psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu (vintzeanu@ yahoo.com / 0730 660 505)
Cabinet de Psihologie Anca-Elena Vințeanu 