Singuri sau împreună, trăim într-un univers de relații interumane. În acest univers fiecare relație reprezină o părticică a unui întreg care definește și dă consistență a ceea ce suntem. Cea mai importantă relație, care stă la baza întregului univers, se naște în urma interacțiunii pe care o avem cu prima persoană pe care o cunoaște, cu mama. Felul în care are loc trăirea primei experiențe de relație influențează prezentul și viitorul întregului univers de relații. Amprenta relației cu mama se regăsește în tot ceea ce constituie dimensiunea relațională. Bună sau rea, gratificantă sau frustrantă, vie sau moartă, iubită sau urâtă, sănătoasă sau toxică, acestă relație primară va influența traseul existenței noastre.
Relația dintre copil și mamă se construiește înainte de momentul nașterii încă de pe când copilul se afla în pântecul matern. Din mediul intrauterin, fătul poate percepe bătăile inimii mamei, sunetele lumii intrauterine, vocea mamei, chiar și pe cea a personelor cu care mama vorbește. Sentimentele și emoțiile mamei, pozitive sau negative, au acces direct către copilul încă nenăscut. Mama însărcinată este necesar să fie protejată de aspectele nocive fizice și emoționale, această protecție resfrângându-se și asupra copilului. Protejând mama, copilul va avea șansa unei dezvoltări și adaptări cu succes la viață. Mama este pentru copil persoana cea mai importantă și prin faptul că el stabilește cu ea prima relație. Ea este cea care pregătește și întâmpină venirea pe lume a copilului iar modul în care o face va reprezenta piatra de temelie a relației pe care o va avea cu copilul său, dar și a tururor celorlalte relații pe care copilul le va stabili cu lumea.
După naștere, un alt factor ce influențează această primă relație este climatul emoțional în care vine copilului. Este necesar ca acest climat emoțional, construit atât de mamă cât și de familie, să fie deschis la nevoile fizice și emoționale ale pruncului. La început copilul, nefamiliarizat cu această lume, nu posedă un limbaj care să-l ajute în a-și exprima nevoile care se cer a fi satisfăcute. Mama este cea care descifrează mesajele transmise de copil. Plânsetul, zâmbetul, agitația membrelor, sunetele scoase de copil sunt începutul comunicării dintre copil și mamă. Prin aceste reacții copilul încearcă să spună mamei ceea ce simte. Inițial, el nu poate înțelege ceea ce simte, el simțind nu o stare anume, ci un amestec de stări și emoții, care la început sunt imposibil de înțeles și descifrat de bebelușul abea născut. Durerea, plăcerea, discomfortul, teama etc. nu sunt simțite separat, ci laolaltă declanșând un fel de haos interior pe care încă nu îl poate descifra deoarece el încă nu are această abilitate. Aici intervine necesitatea prezenței psihologice a mamei. Iar mama prezentă psihologic este mama capabilă să descifreze și să satisfacă nevoile fizice și emoționale ale copilului. Această mamă știe, simte, intuiește cererile copilului său, traducând întâi sieși ceea ce copilul are nevoie, iar mai apoi, prin reacțiile și acțiunile ei asupra copilului redă acestuia descifrarea propriul său mesaj cât și răspunsul mamei, astfel mama își învață pruncul să deosebească și să înțeleagă atât ceea ce vine din el cât și din afara lui.
Neînțelegerea nevoilor copilului de către mamă duce la neglijarea și nesatisfacerea acestora, la frustrare, discomfort și neînțelegere pentru copil. O mamă abesentă psihologic, adică o mamă care nu este sensibilă în a înțelege, descifra și reda multitudinea de mesaje pe care copilul o transmite creează premisele unei întârzieri sau stagnări în dezvoltarea copilului.
Mama este absentă din punct de vedere psihologic atunci când suferă de o afecțiune fizică sau psihică, când este preocupată sau absorbită de îndeplinirea altor roluri și nu de cel matern, când este incapabilă din diferite motive să intre în rol parental: lipsă de experiență, lipsă de educație, dificultăți de empatie sau de înțelegere, dificultăți emoționale (conflicte, pierderi, despărțiri, diverse traume etc.). O mamă poate fi prezentă fizic alături de copilul ei, dar poate fi absentă psihologic. Prezența fizică a mamei nu atrage după sine și prezența psihologică a acesteia.
Câteva din dificultățile de dezvoltare ale copilului apărută în cazul unei mame absente din punct de vedere psihologic: întârzieri în dezvoltarea fizică (când nu există probleme medicale), întârzieri în achiziția limbajului sau dificultăți de limbaj, greutate în adaptarea copilului în diferite medii (creșă, grădiniță), tulburări comportamentale (agresivitate, negativism, izolare sau tendințe către izolare, timiditate etc.), distorsiuni la nivelul imaginii de sine și a stimei de sine etc.
Îți mulțumesc că ai citit acest material și sper să îți fie de folos!
psiholog – psihoterapeut Anca – Elena Vințeanu
Bd. Banu Manta nr. 16, bl. 27, sc. B, parter, ap. 55, sectot 1, București
0730 660 505
Cabinet de Psihologie Anca-Elena Vințeanu 