Mă aflu în faţa unei coli albe de hârtie şi înca nu m-am hotarât ce să scriu pe ea. Sunt multe lucruri la care mă gândesc, dar încă nu ştiu la care să mă opresc.
Mă opresc la o discuţie recentă pe care am avut-o cu un puşti de 12 ani. Este un băiat grăsuţ şi stiam că îi plac foarte mult dulciurile şi că de multe ori a avut discuţii cu părinţii din cauza acestora.
L-am văzut cam trist şi am încercat să înţeleg ce se întâmplă cu el. Discuţia noastră s-a legat de cadourile primite de Crăciun. El mi-a spus că şi-ar fi dorit cu totul şi cu totul un alt cadou decât cel pe care îl primise. Curioasă, la-am întrebat care este cadoul pe care l-a primit şi de ce îl nemulţumeşte atât de tare. Mi-a răspuns că a primit o gramadă de dulciuri şi atăt. Ar fi vrut să primească şi el măcar un CD sau ceva pentru vârsta lui, nu dulciuri.
Sunt un pic nedumerită şi îl mai întreb înca o dată ce îl nemulţumeşte atât de tare că, doar a primit ceea ce îi plăcea foarte mult. Atunci el îmi spune că anul trecut a aflat de la mama cine este Moş Crăciun şi ştie cine a pus cadourile sub brad.
Ok, îi spun eu. Sunt copii care au aflat mult mai devreme decât tine cine este Moş Crăciun şi au înţeles acest lucru. Se uită la mine şi face o grimasă. Da, dar nu înţelege-ţi că eu chiar credeam în Moş Crăciun!
În acel moment înţeleg că puştiul nu mai este un copil şi este pe cale să se transforme în altceva. Într-un adolescent. Grimasele pe care le face par a fi legate de gândurile care au apărut şi care încep să îi aducă cât mai multe întrebări. Cine sunt eu? Sunt un copil sau un adult? Ce înseamnă să fii adult? Ceilalţi nu văd ce se întâmplă cu mine?…
Las un timp de tăcere şi îl întreb dacă el vrea să crească şi să se transforme într-un adult. Îmi răspunde că e nasol să fii adult. Ai multe griji pe cap şi multe lucruri pe care trebuie să le faci. Apoi cu o altă grimasă pe chip îmi mai spune că dacă trebuie, va fi nevoit să o facă şi pe aceasta.
Acest material îl dedic unei doamne, de profesie asistentă medicală, căreia nu vreau să îi dau numele. Această doamnă, mamă a trei copii, dintre care doi cu vârste apropiate de cele ale puştiului menţionat, mi-a spus că la psiholog ajung numai cei care sunt nebuni sau au probleme grave, iar acest lucru este perceput ca o ruşine.
Părerea ta care este?
Care crezi tu că sunt problemele pentru care ai apela la un psiholog pentru tine sau pentru copilul tău?
Anca – Elena Vintzeanu, psiholog
Cabinet de Psihologie Anca-Elena Vințeanu 