Uncategorized

Prietenia, afecțiunea, dragostea sau recunoștința nu se cumpără cu bani

Un cadou poate fi privit ca un gest ce exprimă prietenia, afecțiunea, dragostea sau recunoștința față de o persoană. Prima virtute a unui cadou este aceea de a întări o legătură sau de a întreține o relație. Uneori se poate întâmpla să confundăm valoarea unui dar cu respectul de sine, lucru care nu ar trebui să se întâmple, pentru că în acest caz, respectul nu vine din valoarea a ceea ce dăruiești, ci din gestul pe care îl faci.

Atunci când dăruim bani pe post de cadou, mesajul pe care îl transmitem este acela că cel căruia îi este destinat darul știe cel mai bine ceea ce-i trebuie. În această situație cel care oferă este scutit de a căuta un obiect adecvat care să-l miște pe cel care primește, iar elementul surpriză este diminuat la maximum. O sumă oferită poate satisface o nevoie sau poate îndeplini o dorință. Cu cât suma este mai mare cu atât satisfacția va fi mai mare. Atunci când oferim bani în dar am putea să reflectăm la câteva perspective care ne-ar dezvălui aspecte ce clarifică relația cu celălalt.

A oferi bani pe post de cadou poate fi interpretat în mai multe moduri. Astfel, aceasta poate semnifica faptul ca îți exerciții puterea asupra celuilalt, cu alte cuvinte îl cumperi cu bani. O altă interpretare ar fi că cel care oferă bani, consideră banii deasupra tuturor celorlalte posibilități de a face cuiva plăcere. Mai putem recurge la bani în situația în care avem dificultăți în alegerea cadoului, nefiind prea mult în contact cu nevoile și dorințele celui căruia vrem să-i dăruim. O altă variantă, considerată de cele mai multe ori ca fiind practică, ar fi aceea că banii îi permit celui care-i primește să facă propriile lui alegeri. Cadoul în bani se poate poate transforma în: economie, investiție, consum imediat sau înregistrat, dar și în achiziționarea unui obiect.

Un obiect oferit în dar, spre deosebire de un cadou în bani, ne duce cu gândul că poate păstra o urmă încărcată de o emoție, și dovedește grija celui care dăruiește prin faptul că s-a implicat în alegerea darului. Astfel, acest gen de cadou poate rămâne atașat de persoana care l-a oferit și permite păstrarea unei legături încărcată de emoție între cel care oferă și cel care primește. Un cadou păstrat în timp poate deveni memoria unui eveniment drag.

psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s